Palatul Copiilor Timișoara își deschide porțile, iar copiii talentați de la cercurile artistice vă propun câteva ore de muzică, dans și voie bună.

De asemenea, copiii din public sunt invitați de către profesorii instituției la activități interactive diverse, ocazie cu care vor putea să-și descopere noi talente și să experimenteze sau să exerseze noi pasiuni.

Evenimentul, care face parte din proiectul cofinanțat de Consiliul Județean Timiș „De-aș mai fi copil o zi…”, va avea loc în data de 8.10.2023 la lulius Mall-Zona Atrium în intervalul orar 13-17.

De-aș mai fi copil o zi

29 septembrie 2023 – la Bacova

Concursul național interdisciplinar UNIVERSUL FREINET- TM23Cultura – Bilanț

Comunicat-de-presa_Final

,

,

,

,

Spectacol organizat de Clubul Copiior Buziaș

Ziua de ieri a adus cu sine un spectacol deosebit, pus la punct de Clubul Copiilor din Buziaș, filială a Palatului nostru. Muzică, dans, ritmuri moderne, teatru, dinamism și dialog interdisciplinar… acestea au fost ingredientele principale ale unui eveniment artistic memorabil, așa cum ne-au obișnuit deja elevii noștri.
Momentul coral al „Caravanei muzicale”, coordonat de domnul profesor Cătălin Gîță, a fost un exemplu de armonie și echilibru, calități pe care dumnealui le insuflă elevilor săi la fiecare cerc. Aceștia au arătat încă o dată că sunt maeștri ai notelor muzicale și că sunt un colectiv unit într-un singur glas.
A venit și momentul trupei de teatru „Euphoria”, care se află deja la a patra piesă pregătită pentru publicul din Buziaș. „Regele supărat pe Bufon”, scenariu adaptat după textul lui Matei Vișniec, a adus în atenția invitaților o lume colorată, distractivă, dar și serioasă, prin tematica abordată. Elevii – actori au fost coordonați de doamna profesoară Teodora Danciu.
Ne-am bucurat să ne lăsăm cuprinși de energia Clubului Copiilor din micul și cochetul nostru oraș și suntem mândri de copiii noștri!

,

,

Copiii de la Palatul Copiilor Timișoara urează „La mulți ani!” copiilor din lumea-ntreagă

Și pe TVR, aici!

,

,

„1 Iunie – Zâmbet de Copil” în Parcul Copiilor

Palatul Copiilor Timișoara are deosebita plăcere de a vă invita la manifestarea ”1 Iunie – Zâmbet de copil” dedicată Zilei Internaționale a Copilului – ateliere, demonstrații, cântec, joc și voie bună, care va avea loc în data de 27 mai 2023, în Parcul Copiilor ”Ion Creangă” Timișoara, în intervalul orar 11.00-17.00. Vă așteptăm cu drag!

,

,

Festivitate de premiere a Concursului interjudețean de muzică ”In memoriam Nicolae Pușcașu”- Ediția a III-a, 2023

ANUNT_-PREMIERE-CONCURS_IN-MEMORIAM-NICOLAE-PUSCASU

REZULTATE-FINALE_CONCURS-MUZICA_IN-MEMORIAM-N.-PUSCASU-1

,

,

Mulțumim tuturor participanților la Concursul Interjudețean ”In memoriam Nicolae Pușcașu” și felicitări premianților! Vă așteptăm cu drag la următoarea ediție!

Rezultate-finale-In-memoriam-N-Puscasu-2023

,

,

REZULTATELE FINALE LA CONCURSUL NAȚIONAL „CONTES-CUENTOS-STORIES-GESCHICHTEN-POVESTI” – SECȚIUNEA I, CREAȚIE LITERARĂ (ÎN LIMBA ROMÂNĂ), CAEN 2023, POZIȚIA 49

Rezultate-Concurs-national-Povesti-Creatie-literara

,

,

Caravana muzicală Palatul Copiilor Timișoara

Fimuleț de prezentare de 8 Martie, Buziaș.

,

,

Spectacolul pregatit de copii de 8 Martie

Copiii de la Palatul Copiilor Timișoara și Clubul Copiilor Buziaș au oferit, in avans, un spectacol emoționant cu ocazia zilei de 8 Martie.

,

,

Spectacol de 8 Martie

Copiii de la Palatul Copiilor Timișoara au pregătit momente emoționante dedicate mamei. Va așteptăm cu drag duminica, 5 martie a. c., de la ora 16, la Iulius Mall – zona Atrium, parter!

,

,

Proiectul educațional „Formă, Spațiu, Volum, Materie, Sens – Mijloace de comunicare vizuală la copil”- ediția I

Proiectul educațional „Formă, Spațiu, Volum, Materie, Sens – Mijloace de comunicare vizuală la copil”- ediția I, este un concurs interjudețean de arte plastice care deschide oportunități de receptare, studiere și interpretare în manieră personală a operelor marilor sculptori. În așteptarea Zilei Naționale Constantin Brâncuși, tema ediției vizează sensibilizarea copiilor pentru descoperirea atelierului maestrului, a formei reduse la esențial, trezește interesul spre cercetare și creativitate, propunând accesarea materialelor din biblioteci virtuale sau reale, îi pregătește pentru vizite virtuale în galerii și muzee sau chiar reale, la Muzeul de Artă din Timișoara, care, în contextul conceptului de Capitală Europeană a Culturii, va găzdui o parte din creațiile marelui artist.

Regulament-2023

,

„Crăciunul cu Grinch” interpretat de micii actori de la Clubul Copiilor Buziaș

Înainte de vacanța de Crăciun, când spiritul de sărbătoare ne cuprinsese deja pe toți, de la mic la mare, Palatul nostru a punctat încă un eveniment cultural însemnat în portofoliul său. Astfel, trupa de elevi – actori „Euphoria”, de la Clubul Copiilor Buziaș, a pus în scenă, la Casa de Cultură din oraș, o poveste pe care o cunoaștem cu toții, însă pe care am simțit că o vedem pentru prima dată, având în vedere intensitatea interpretării dramatice – „Crăciunul cu Grinch”. Ei au fost coordonați de profesoara lor, d-na Teodora Danciu.
Vă invităm să parcurgeți câteva fotografii care au surprins momentul nostru și vă dorim să aveți parte de experiențe nemaipomenite anul acesta, alături de noi!

,

De Moș Crăciun la Mall

Copiii de la Palatul Copiilor Timisoara și profesorii lor au demonstrat încă o data ca Mos Crăciun trebuie sa treacă și pe la ei pentru a le îndeplini toate dorințele.

,

În așteptarea lui Moș Crăciun

Copiii de la cercurile de Muzica vocal-instrumentala, Muzica populara, Dans modern, Dans popular și Orchestra populara-Taraf, în așteptarea lui Mos Crăciun.

,

O profesoara de la noi e in stare grava si are nevoie urgent de sange

Urgent! Doamna Profesoara Claudia Olaru de la Palatul Copiilor Timisoara a suferit un accident de masina si este IN STARE FOARTE GRAVA la Casa Austria. O puteti ajuta, ca are nevoie URGENT de SANGE?

Imagine preluata cu acordul publicatiei deBANAT

,

Invitație

Palatul Copiilor Timișoara are deosebita plăcere de a vă invita la piesa de teatru din cadrul proiectului educațional interdisciplinar
De la Harap Alb la Harry Potter in spațiul cultural european
Trupa Eurphoria a elevilor-actori de la Clubul Copiilor Buziaș, filială a Palatului Copiilor Timișoara, este pregătită să își primească aplauzele pe scena Teatrului pentru Copii si Tineret Merlin din Timișoara.
Vă așteptăm în 19 noiembrie 2922, de la ora 16, la Teatrul Merlin din Timișoara!
Intrarea este libera.

Invitație

Avem deosebita plăcere de a vă invita la manifestarea artistică „Palatul Copiilor – Porți spre trecut, ferestre spre viitor” – Ediția a II-a, 2022, susținută de actualii și foștii elevi ai Palatului Copiilor Timișoara.
Spectacolul va avea loc luni, 14.11.2022, începând cu ora 17:00, la Consiliul Județean Timiș, Sala multifuncțională.
Am fi onorați de prezența dumneavoastră!
Vă așteptăm cu drag.

Deschiderea noului an școlar la Palatul Copiilor Timișoara – dans, cântec și voie bună

Deschiderea oficială a anului școlar 2022-2023 la Palatul Copiilor Timișoara a avut loc sâmbătă, 8 octombrie 2022, în intervalul orar 12.00-15.00, în Parcul Copiilor „Ion Creangă”,fiind marcată prin evenimentul „De-aș mai fi copil o zi…”, organizat de Palatul Copiilor Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Participanții la eveniment s-au putut bucura de spectacolul artistic oferit de elevii Palatului Copiilor Timișoara, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, ce a cuprins spectacol de cântece – muzică ușoară și populară, dans modern și popular și prin demonstrații sportive de karate și gimnastică ritmică.

În același cadru relaxat și plin de voie bună s-au realizat ateliere tematice demonstrative în cadrul cărora participanții la eveniment au putut descoperi sau redescoperi activitățile extrașcolare oferite de cercurile Palatului Copiilor Timișoara, cât și cadrele didactice ce coordonează aceste activități. Astfel, copiii prezenți în parc au putut să se distreze  și să își testeze abilitățile participând la ateliere cultural-artistice, tehnico-aplicative sau sportive.

Vă invităm sâmbătă, 8 octombrie 2022, începând cu ora 12, în Parcul Copiilor

Momente memorabile și prietenii legate la Festivalul de dans modern și muzica ușoară „Flori in Orașul Florilor” – 4 iunie 2022

Hai pe podium la premiere! Te așteptăm în Parcul Copiilor duminică la ora 13!

Anunț!
Duminica, 5 iunie, la ora 13, in Parcul Copiilor „Ion Creanga” din Timisoara, vor fi premiati toți participanții timișeni de la Festivalul Național „In memoriam Nicolae Puscasu” și Concursul Județean „Vreau sa trăiesc sanatos”!!!
Va așteptăm cu drag!!!

Centralizator-VREAU-SA-TRAIESC-SANATOS-sectiuni-locuri-F

Clasament-In-memoriam-N.-Puscasu-2022

Ploaie de evenimente organizate de Palatul Copiilor Timișoara! Te așteptăm miercuri, sâmbătă și duminică – 1, 4 și 5 iunie 2022!

Articol-promovare-evenimente-iunie-2022

Concursul ”Vreau să trăiesc sănătos”, ediția 2022 – Câștigătorii

ANUNȚ!!! Felicitări tuturor participanților la Concursul ”Vreau să trăiesc sănătos”, organizat de Palatul Copiilor Timișoara cu sprijinul Fundației PRAIS. Avem deosebita onoare de a vă invita la festivitatea de premiere în data de 5 iunie 2022, cu ocazia evenimentului ”1 Iunie-Zâmbet de copil”, desfășurat in Parcul Copiilor ”Ion Creangă” Timișoara. Cu această ocazie copiii din public vor putea participa la un concurs interactiv premiat pe loc de către Fundația PRAIS. Desfășurătorul acțiunii, cu intervalul orar de decernare a premiilor, va fi postat pe site-ul nostru. Vă așteptăm cu drag!

Centralizator-VREAU-SA-TRAIESC-SANATOS-sectiuni-locuri-F

Festivalul National-Concurs ”In Memoriam Nicolae Puscasu”-Editia II-2022 – Premiile

ANUNT!!!Felicitari tuturor participantilor la Festivalul National-Concurs ”In Memoriam Nicolae Puscasu”-Editia II-2022. Avem deosebita onoare de a va invita la festivitatea de premiere in data de 5 iunie 2022, cu ocazia evenimentului ”1 Iunie-Zambet de copil”, desfasurat in Parcul Copiilor ”Ion Creanga” Timisoara si organizat de Palatul Copiilor Timisoara. Desfasuratorul actiunii, cu intervalul orar de decernare a premiilor, va fi postat pe site-ul nostru.

Clasament-In-memoriam-N.-Puscasu-2022

”Contes-Cuentos-Stories-Geschichten-Storie-Poveṣti” – Clasamentul final

Clasamentul final al secțiunii Creație literară-Limba română din cadrul Concursului județean interdisciplinar ”Contes-Cuentos-Stories-Geschichten-Storie-Poveṣti”-Ediția a VI-a, înscris în CAEJ 2021-2022 al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, la poziția 62.

Clasament-POVESTI-Creatii-literare-limba-romana

„Ce năzbâtii fac lucrurile mele” – Concurs județean de creație plastică

A XXX-a ediție a Festivalului național de dans modern și muzică ușoară, ”Flori în Orașul Florilor”

Onorând cum se cuvine ospitalitatea plaiurilor bănățene, prin cinstea de a găzdui, în Orașul de pe Bega, cea de-a XXX-a ediție a Festivalului național de dans modern și muzică ușoară, ”Flori în Orașul Florilor”, Palatul Copiilor Timișoara va fi o ambasadă a prieteniei, un cadru minunat de întrecere și spectacol, unde vor evolua cele mai bune formații de dans modern și cei mai buni interpreți de muzică ușoară, purtând, ca un arc peste timp, vibrația dansului și muzicii, bucuria și dorința copiilor de a fi la înălțime într-o confruntare valoroasă și interesantă.

Entuziasmul și frumusețea, candoarea și nevinovăția, spontaneitatea și gestul, originalitatea și mișcarea, expresivitatea și grația, ne vor însoți pretutindeni, dând valoare de simbol, trăire și emoție, acestui festival sugestiv ”Flori în Orașul Florilor”, care va avea loc la Casa Tineretului Timișoara în 4 iunie 2022, cu începere de la ora 10.

Te invităm sâmbătă in Piața Unirii, unde vom avea un spectacol alături de Corul „Madrigal” cu ocazia Zilei Pamântului

Micii și marii artiști de la cercurile de muzica vocala și dans popular ale Palatului Copiilor Timisoara vor performa alături de Corul Madrigal sambata, 26 martie, 2022, când, împreună cu Cantus Mundi, vom sarbatori „Ora Pamantului”. Evenimentul va avea loc în Piață Unirii din Timișoara cu începere de la ora 20:30.

Spectacolul nostru de 8 Martie

Spectacolul dedicat Zilei de 8 Martie a fost un moment de mare încântare, copiii de la Palatul Copiilor Timișoara bucurând inimile părinților, bunicilor, dar și a profesorilor lor prin reprezentații de înaltă clasă. Copiii din public au avut ocazia să participe și la atelierele de creație artistică care s-au organizat în paralel cu spectacolul. 

Spectacol de Ziua Mamei

În fiecare an, primăvara ne strecoară în gânduri frumusețea vieții, iar noi suntem din ce în ce mai conștienți de ea, pe măsură ce zilele devin mai luminoase. Cuprinși, fără să vrem, de o senzație de liniște și bucurie, începem să ne manifestăm în spirit de sărbătoare, semn că sufletul nostru a rămas sensibil, indiferent de cele trăite.

Urmează o perioadă frumoasă,  în al cărei centru se află imaginea Mamei, izvor incontestabil de iubire necondiționată. Ce clipe mai potrivite putem găsi pentru a omagia această trăire, dacă nu chiar primele zile ale primăverii?

Palatul Copiilor din Timișoara  se alătură acestei trăiri de sărbătoare care cuprinde încet orașul. De aceea, și-a adunat toată energia creativă și a pus la punct un adevărat spectacol, dedicat doamnelor și mamelor noastre, dar și tuturor părinților.

Vă invităm să fiți alături de noi luni, 7 martie, începând cu ora 17.00, la Casa Tineretului din Timișoara, pentru a-i onora împreună pe cei care dăruiesc în fiecare zi fericire din sufletul lor.

Prieteni fără frontiere – Dialoguri peste graniță, proiect internațional

”70 de ani aniversari – Palatul Copiilor – Porți spre trecut, ferestre spre viitor” – fotografii

Rezultatele obținute în urma Concursului național multidisciplinar ” 70 de ani aniversari – Palatul Copiilor – Porți spre trecut, ferestre spre viitor”

Simpozion national – ”70 de ani in educatia nonformala – Impactul mediului online in educatia nonformala”

70 de ani aniversari – Palatul Copiilor Timisoara – Porti spre trecut, ferestre spre viitor ferestre spre viitor

Proiect international multidisciplinar ” Dialoguri peste granite” intre Palatul Copiilor, Timisoara, Romania si Scoala Gimnaziala „Coriolan Doban”, Costei, Serbia

Festivalul ”Flori în Oraşul Florilor 2021”

Bucuria de a fi împreună, chiar și în această formulă, se reflectă în minunatele momente de măiestrie, expresivitate, creativitate și explozie de energie, primite din toate colțurile țării.

Rezultatele festivalului nostru le puteți aprecia în acest colaj ce adună clipe de perfecțiune și arată o mică parte din ceea ce a fost proiectul online al Festivalului “Flori în orașul florilor”.

Vă felicităm pentru participare și rezultatele obținute la acest concurs și vă așteptăm și anul viitor cu drag, pe scena festivalului!

”Flori în Oraşul Florilor”

Festivalul Concurs Naţional ”Flori în Oraşul Florilor” aflat la a XXIX-a ediţie şi-a cǎpǎtat un renume valoric şi un loc bine stabilit în circuitul naţional al activitǎţilor cultural-artistice. De fiecare datǎ, participarea formaţiilor de dans modern şi a soliştilor vocali de muzicǎ uşoarǎ la aceastǎ manifestare s-a facut cu profesionalism şi discernământ, dupǎ o bunǎ selecţie şi o minuţioasǎ pregǎtire.

          Anul acesta, din dorința de a continua tradiția și de a menține interesul față de acest festival, chiar dacă condițiile nu sunt tocmai favorabile, vom încerca să-l realizăm în mediul online, cu materiale video ce vor fi trimise pe adresa festivalului, urmând ca, după jurizare să se posteze imagini sau frânturi de video-uri din prestațiile cele mai deosebite ale elevilor participanți. Vă așteptăm cu mult interes!

Link eveniment: https://fb.me/e/7fFBQAxYh

Marți, 1 iunie 2021

Palatul Copiilor Timișoara a sărbătorit copilăria alături de elevii și preșcolarii din orașul Timișoara sub genericul “1 Iunie – Zâmbet de copil”.

Copiii au avut posibilitatea să participe la ateliere de lucru, activități demonstrative, momente artistice, muzică, dans modern, gimnastică și spectacol folcloric și au descoperit generoasa ofertă de activități pe care instituția noastră le desfășoară.

Saved Pictures1
Saved Pictures1
Saved Pictures-002
Saved Pictures-002
Saved Pictures2
Saved Pictures2
Saved Pictures-003
Saved Pictures-003
Saved Pictures3
Saved Pictures3
Saved Pictures-004
Saved Pictures-004
Saved Pictures4
Saved Pictures4
Saved Pictures-005
Saved Pictures-005
Saved Pictures5
Saved Pictures5
dorotea etwinig
dorotea etwinig
Elena
Elena
Recently Updated
Recently Updated
Recently Updated1
Recently Updated1
Recently Updated2
Recently Updated2
Recently Updated3
Recently Updated3
Saved Pictures
Saved Pictures
y04
y04
y05
y05
y06
y06
y07
y07
y08
y08
y09
y09
y10
y10
y11
y11
y12
y12
y13
y13
y01
y01
y02
y02
y03
y03
previous arrow
next arrow
Saved Pictures1
Saved Pictures-002
Saved Pictures2
Saved Pictures-003
Saved Pictures3
Saved Pictures-004
Saved Pictures4
Saved Pictures-005
Saved Pictures5
dorotea etwinig
Elena
Recently Updated
Recently Updated1
Recently Updated2
Recently Updated3
Saved Pictures
y04
y05
y06
y07
y08
y09
y10
y11
y12
y13
y01
y02
y03
previous arrow
next arrow
Shadow

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

a01
a01
a02
a02
a03
a03
a04
a04
a05
a05
Super 1
Super 1
Super 2
Super 2
Super 3
Super 3
previous arrow
next arrow
a01
a02
a03
a04
a05
Super 1
Super 2
Super 3
previous arrow
next arrow
Shadow

Proiectul Erasmus “Our women from dreams to lives”

Au paricipat profesoarele Daniela Iluc Jivan, Dana Dalea si Doroteea Hîrjoi de la Palatul Copiilor Timișoara alături de cadre didactice de la școlile Balikesir/Edremit Aihl Fen ve Sosyal Bilimler Proje Okulu Balikesir/Edremit Aihl Science si Social Sciences Project School.

Palatul Copiilor Timișoara vă invită de Ziua Copilului, la 1 iunie, la manifestarea „Zâmbet de copil”

Palatul Copiilor din Timișoara vă invită la manifestarea dedicată Zilei Internaționale a Copilului desfășurată sub genericul „ Zâmbet de copil”, care  va avea loc în data de 1 iunie 2021, în Parcul Copiilor „Ion Creangă” intrarea din bulevardul Michelangelo.

Această sărbătoare a copilăriei este dedicată  membrilor cercurilor de la Palatul Copiilor precum și copiilor și tinerilor din orașul Timișoara, care pe parcursul zilei, în intervalul orar 11-17 vor putea să participe la ateliere de  lucru, activități demonstrative, momente artistice, muzică, dans modern, gimnastică, spectacol folcloric.

Trage de linia verticala albă la stânga și la dreapta!

Participare la realizarea unui eBook în cadrul Proiectului Internațional ELT – prof. coordonatori Dalea Dana și Gheju Nina

Trei eleve de la Palatul Copiilor Timișoara au realizat în cadrul echipei a IV-a povestiri tematice

www.calameo.com/books/006269474b1270e9e73fe

„Anotimpul regăsit” – lucrările copiilor de la Palatul Copiilor Timișoara expuse la Biblioteca Județeană Timiș

Aici este link-ul

Concurs online de artă plastică „Arlechinul” – Prof. Laura Teculescu

Proiectul internațional „Poarta”. Profesori coodonatori: Doroteea Hîrjoi și Lavinia Jurcan

Gabriela Prodan – eleva Ava Nițu premiată la „Cartea prin…mâini de copil”

In data de 2 aprilie, de Ziua internațională a cărții pentru copii, eleva Ava Nițu a primit premiul juriului în cadrul concursului de ilustrație ” Cartea prin…mâini de copil”, organizat de Radio Romania în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Radio România, cu sprijinul Lions Club România.

Felicitări Avei și tuturor copiilor de la cercul de grafică și din țară, care au participat la acest concurs!

Nina Gheju – Palatul Copiilor este „Scoala e-twining”

Link-ul pentru platforma europeana :https://www.etwinning.net/en/pub/support/2021–2022-etwinning-school-l#c642

Actiune la care am fost implicata cu elevii de la cercul de calculatoare in cadrul proiectului european ENJOYABLE LANGUAGE TEACHING. Pe youtube am inregistrat vocea.

Astazi 24 martie 2021 la ora 19 va avea loc si un concurs online cu elevii din tarile Europei implicate in proiect pe tema obiceiurilor specifice diverselor popoare europene.

prof Nina Gheju- cercul de calculatoare

Doroteea Hîrjoi – POARTA

Palatul Copiilor Timișoara în colaborare cu Fundația Județeană pentru Tineret Timișoara,  a organizat Proiectul Educațional Interdisciplinar „POARTA”

Acțiunea  a urmarit promovarea și identificarea valorilor culturale de patrimoniu istoric local, încurajarea creativității copiilor și a tinerilor, sensibilizarea acestora pentru descoperirea valorilor estetice din cadrul arhitecturii urbanistice locale.

Poarta sau ușa simbolizează locul de trecere dintre două stări, două lumi, cunoscut și necunoscut, lumină și întuneric, mister al călătoriei spre un alt târâm. Semnificația sa poate cuprinde „pătrunderea dintr-un spațiu profan într-un spațiu consacrat” (după Mircea Eliade), asistând la toate momentele capitale din viața individului. Poarta face trecerea dintre spațiul public si cel privat, dintre exterior-interior, fiind considerată un hotar între doua spații fizice sau doua stări spirituale. Tema este vastă, având multiple sensuri, poate fi abordată din mai multe perspective și cercetată în multiple discipline, precum, creație literară, muzică, dans, etc., căci simbolismul porții, parte din structura arhetipală a individului, invită la creativitate și reflecție.

 In cadrul evenimentului ,,POARTA” s-a organizat o expozitie virtuala  internatională pe care vă invitam sa o vizualizati aici

PDF Embedder requires a url attribute PDF Embedder requires a url attribute PDF Embedder requires a url attribute